Potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro), cifra de afaceri din industrie a urcat în iunie cu 4,4% față de aceeași lună din 2025 și cu 6,1% față de mai. Avansul anual a fost susținut de industriile extractivă și prelucrătoare. În primul semestru din 2026, indicatorul a scăzut însă cu 0,5% anual.
Uniunea Europeană își mută tot mai mult atenția spre o zonă greu de văzut, dar vitală pentru economie și securitate: infrastructura aflată sub mări. Cablurile de date, conductele energetice și rutele maritime sunt protejate prin investiții tot mai mari, transmite Mediafax. Schimbarea are relevanță și pentru România, stat cu ieșire la Marea Neagră, într-o regiune […]
Liderii celor mai mari grupuri politice pro-europene din Parlamentul European, Manfred Weber (președintele Partidului Popular European) și Valérie Hayer (președinta Renew Europe), i-au trimis luni o scrisoare comună presedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit docuemntului consultat de G4Media. Aceștia avertizează că eliberarea tranșei de 770 de milioane de euro din Facilitatea de Redresare […]
Magazinul oficial Apple a început să ofere acces la un asistent de cumpărături bazat pe inteligența artificială, care promite să ajute vizitatorii în procesul de achiziție.
Volkswagen intră într-o nouă etapă a restructurării, în condițiile în care compania trebuie să reducă semnificativ costurile, capacitățile de producție și complexitatea operațională. Sindicatele estimează că până la 140.000 de locuri de muncă ar putea fi afectate în urma măsurilor deja luate sau aflate în analiză la nivel de grup.
Proiectul retehnologizării Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care este oficial început, va face obiectul unui nou studiu de fezabilitate, pentru că se impune o reevaluare a costurilor de 3,7 miliarde de euro și care ar putea astfel crește. Centrala este acum oprită complet.
Grupurile politice europene PPE și Renew Europe solicită Comisiei Europene îi cer președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, să rețină 770 de milioane de euro din fondurile UE destinate României, din cauza preocupărilor legate de statul de drept
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat o nouă rundă de sancțiuni împotriva Iranului și a avertizat toate țările care mențin relații comerciale cu Republica Islamică să întrerupă aceste legături financiare sau să suporte măsuri de retorsiune din partea Washingtonului.
Primăria Călan a lansat licitația pentru reabilitarea energetică a blocului 11 de pe strada Bradului, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional și estimat la peste 1,7 milioane de lei, relatează Replica de Hunedoara. Lucrările vizează izolarea clădirii, schimbarea tâmplăriei, instalarea panourilor fotovoltaice, modernizarea iluminatului comun și intervenții la șarpantă, evacuarea apelor pluviale, finisaje și accesibilitate.