Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, arată că va fi prezentată o variantă îmbunătățită pentru sectoarele educație și sănătate în cazul noii legi a salarizării în sectorul bugetar, iar creșterea anvelopei bugetare nu va fi acoperită din noi taxe, ci de reducerea unor cheltuieli.
România trebuie să încheie până la 31 august proiectele și reformele din PNRR. Potrivit Monitorul de Cluj, ministrul interimar Dragoș Pîslaru estimează că țara ar putea accesa 10,6 miliarde de euro după a cincea cerere, iar gradul de realizare ar ajunge la 97,22% dacă sunt adoptate reformele restante, inclusiv decarbonizarea și salarizarea.
Premierul interimar Ilie Bolojan a criticat performanța managerilor din mările companii energetice de stat și a arătat că toate contractele de mandat trebuie modificate, iar unul din indicatorii de bază să fie realizarea investițiilor. Bolojan a mai afirmat că trebuie eliminate numirile bazate pe clientelism politic sau loialitate politică.
Potrivit Economica.net, minele Catalinu și Ungurelașu, din zona Baia de Fier, vor fi scoase de pe lista exploatărilor aprobate pentru închidere, în cadrul unui proiect strategic al SALROM. Investiția urmărește extracția și procesarea grafitului pentru baterii destinate vehiculelor electrice și stocării energiei, cu efecte asupra dezvoltării regionale și ocupării forței de muncă.
Ministerul Energiei a publicat ghidul pentru un apel de 150 de milioane de euro din Fondul pentru modernizare, destinat instalațiilor autonome de stocare a energiei în baterii, conectate la rețelele de transport sau distribuție. Potrivit Economica.net, finanțarea nerambursabilă poate acoperi integral costurile eligibile, în limita a 15 milioane de euro pe întreprindere și 69.000 de euro/MWh, iar proiectele trebuie finalizate în maximum 48 de luni.
Românii au cheltuit 4,884 miliarde de euro în străinătate în primele șase luni din 2026, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naționale a României (BNR). Suma reprezintă plățile înregistrate la categoria „turism – călătorii” și este cu peste 740 de milioane de euro mai mare decât în aceeași perioadă din 2025. În același timp, […]
Deficitul de cont curent al balanței de plăți a României a ajuns la 14,2 miliarde de euro în primele șase luni din 2026, în creștere cu 647 de milioane de euro față de aceeași perioadă din 2025, când deficitul a fost de 13,56 miliarde de euro, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României […]
Ministrul interimar Dragoș Pîslaru a declarat, potrivit Financial Intelligence, că implementarea PNRR a avansat cu 31% în ultimele 14 luni, de la 47,19%. După a cincea cerere de plată, nivelul ar urma să ajungă la 78%, față de o medie anuală de 10,4% în perioada precedentă de patru ani și jumătate.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a anunțat, vineri, că va deschide prin AFIR linii de finanțare pentru fermele de mici dimensiuni, dar și investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice, transmite Mediafax. Dosarele se depun prin AFIR. Domeniile disponibile sunt: DR-14 – „Investiții în fermele de mici dimensiuni” DR-18 – „Investiții în floricultură, plante […]