Ediția din 19 august 2026 a emisiunii „Replica ta cu Dragoș Pascuta” l-a avut invitat pe Volodia Macovei, jurnalist și analist politic. Programul este prezentat de Replica de Hunedoara.
Bulgaria a transmis miercuri că și-a consolidat apărarea în fața unui eventual atac al Iranului asupra activelor militare americane aflate pe teritoriul bulgar, după ce ziarul britanic Financial Times (FT) a scris că Teheranul examinează posibile atacuri de represalii împotriva SUA în sud-estul Europei, relatează agenția de știri EFE. Ministrul bulgar de Interne, Ivan Demerdjiev, […]
Costul împrumuturilor pentru guvernul SUA a atins marți cel mai ridicat nivel din 2007, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie îngrijorătoare de evenimente care au zguduit atât piețele globale, cât și consumatorii americani, scrie The Washington Post. Vânzarea masivă a titlurilor de stat americane — cea mai mare piață financiară din lume, cu o […]
Sindicatul reprezentativ „MIPE Normalitate” îi adresează președintelui României, Nicușor Dan, o „scrisoare deschisă” în numele angajaților din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Scrisoarea atrage atenția asupra situației profesioniștilor care gestionează fondurile europene și asupra necesității ca noua Lege a salarizării să protejeze și să permită menținerea acestora în sistem, nu să genereze noi pierderi de […]
China a cerut miercuri respectarea dreptului fiecărei țări de a-și stabili singură parteneriatele tehnologice, după informații potrivit cărora Statele Unite intenționează să le ceară mai multor state să aleagă între Washington și Beijing în cursa pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, relatează Reuters. Beijingul se opune formării unor blocuri în domeniul inteligenței artificiale, a declarat Lin Jian, […]
CSM critică proiectul salarizării, care continuă să circule deși elaborarea sa a fost suspendată de Curtea de Apel București. Potrivit Mediafax, documentul prevede coeficientul 6,15 pentru președintele ÎCCJ, sub 6,50 pentru consilierul prezidențial, și 5,50 pentru un judecător ÎCCJ, sub nivelul unor aleși locali. Consiliul anunță demersuri legale pentru apărarea statutului magistraților.
Consiliul Superior al Magistraturii acuză, într-un comunicat, că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție “aflat la vârful ierarhiei instanțelor judecătorești”, este poziționat salarial în proiectul legii salarizării bugetarilor “sub un consilier prezidențial, sub liderii grupurilor parlamentare, sub vicepreședinții Camerelor Parlamentului, sub secretarii și chestorii acestora, precum și sub miniștri, secretarul general al Guvernului și […]
Când am scris despre ”Sfârșitul democrației așa cum o știm” unii i-au reproșat tonul alarmist. Hai, domnule, că nu e dracul chiar așa de negru, nu se prăbușește șandramaua democratică din România chiar dacă ea s-a tot șubrezit în ultimii ani. Mereu au existat instituții și forțe în societate care au contrabalansat în cele din […]
Răzvan Nicolescu, expert în energie și fost ministru de profil, a declarat într-un interviu exclusiv pentru G4Media că ”prostia este cea mai mare amenințare la sectorul energetic. În companii, instituții, peste tot. E o problemă care pleacă, în primul rând, de la numerile politice”. El a mai spus că partidele numesc în funcții de conducere ”oameni care […]
Potrivit Știrile ProTV, deputatul PSD Alexandru Mihai Ghigiu i-a solicitat ministrului Educației să retragă sau să revizuiască proiectul prin care bursele sociale pentru elevi ar fi suspendate în vacanțe. El susține că măsura nu este fundamentată și avertizează că partidul poate contesta în contencios administrativ o eventuală hotărâre a Guvernului.