Sari la conținut
NewsRomania
Caută

Politică

Cele mai noi știri din categoria Politică · pagina 63

Sursa: Business Magazin

Ciprian Ciucu, mesaj pentru Dominic Fritz după decizia CCR: „Îi trimit toată susținerea mea”

Primarul general Ciprian Ciucu și-a exprimat sprijinul pentru Dominic Fritz după ce CCR a menținut constituțională prevederea care poate duce la încetarea mandatului acestuia. Potrivit Business Magazin, Ciucu a spus că nu evaluează încă politic decizia, dar consideră că edilul Timișoarei are perspective îndelungate în politică. Aplicarea măsurii depinde de etapele legislative următoare.

Politică

Sursa: Mediafax

PSD atacă PNL și pe Bolojan după scăderea investițiilor străine: „Trimiterea profiturilor în străinătate la firma-mamă înseamnă mai puțini bani de reinvestit în țara noastră”

PSD acuză PNL și pe Ilie Bolojan că au permis diminuarea investițiilor străine prin eliminarea unei limite privind deducerea unor costuri ale multinaționalelor către entități din grup aflate în străinătate. Potrivit Mediafax, social-democrații susțin că astfel profiturile și taxele colectate în România au scăzut și afirmă că liberalii au blocat un program propriu de stimulare economică.

Politică

Sursa: G4Media

Illiberal Democracy: The hybrid war waged by the PSD and the Constitutional Court against the rule of law

Today, Romania’s Constitutional Court (CCR) violated the very Constitution it is charged with safeguarding by upholding an amendment tailored specifically by the ruling Social Democratic Party (PSD) to target Dominic Fritz. In short, the Court ruled that a law can apply retroactively, in direct defiance of the explicit constitutional mandate that “The law provides only […]

Politică

Sursa: G4Media

Strâmtoarea Ormuz va rămâne închisă până când Washingtonul va îndeplini cerințele Teheranului, susține negociatorul-șef iranian

Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă strategică aflată în centrul conflictului dintre Iran și Statele Unite, va rămâne închisă până când Washingtonul își va îndeplini angajamentele asumate în temeiul memorandumului de înțelegere din iunie, a anunțat marți negociatorul-șef iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. „Strâmtoarea Ormuz nu va fi deschisă […]

Politică

Sursa: G4Media

AUR desființează un proiect al ministrului Educației, Mihai Dimian (PNL), care deschide calea corupției la admiterea în licee

AUR a criticat dur marți un proiect de ordin al ministrului Educației, Mihai Dimian (PNL), care deschide calea corupției la admiterea în licee. ”Ministerul Educației nu poate transforma admiterea la liceu într-un examen al pilelor și relațiilor”, arată AUR într-un comunicat cu referire la proiectul de ordin prin care ministrul Dimian vrea să reglementeze concursurile […]

Politică

Sursa: Financial Intelligence

Pîslaru: Bolojan și Fritz au devenit incomozi pentru că împărtășesc aceeași viziune reformatoare pentru România

Potrivit Financial Intelligence, Dragoș Pîslaru, ministru interimar al Investițiilor și vicepreședinte PNL, susține că Ilie Bolojan și Dominic Fritz au devenit incomozi deoarece promovează reformarea statului și eliminarea privilegiilor. El critică hotărârile instanțelor în disputa privind deciziile Congresului PNL și afirmă că aceste confruntări influențează direcția de dezvoltare a României.

Politică

Sursa: G4Media

Culmea absurdului: Dominic Fritz NU ar mai fi în conflict de interese în noua formă a Legii Integrității, care riscă însă să-l înlăture de la Primăria Timișoara

Noua formă a Legii Integrității, declarată constituțională în urmă cu o zi, elimină conflictul de interese pentru primarii care emit sau participă la emiterea sau adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ. Cu alte cuvinte, după cum afirmă mai mulți juriști consultați de G4Media, Dominic Fritz nu ar mai fi declarat în conflict de interese […]

Politică

Sursa: G4Media

Insolvențele firmelor germane au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani

Un număr de 187.744 de firme germane s-au declarat în insolvență anul trecut, cel mai mare număr din ultimii aproape 20 de ani, o nouă dovadă a modului în care condițiile dificile și îmbătrânirea populației afectează cea mai mare economie a Europei, arată o analiză publicată marți de agenția de credit Creditreform și institutul de […]

Politică

Sursa: G4Media

România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la ponderea în PIB a cheltuielilor publice pentru educație

Cheltuielile publice pentru educație (de la grădiniță și până la liceu) în Uniunea Europeană au reprezentat 4,7% din produsul intern brut (PIB) în anul 2023, o cifră care nu a suferit modificări comparativ cu situația din anul 2022, arată datele publicate marți de Eurostat, transmite Agerpres. În rândul statelor membre, cel mai ridicat nivel al […]

Politică

Sursa: G4Media

Transportatorii cer Parlamentului să modifice legislația pentru un control real al plafonării adaosului comercial la carburanți

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT), membră a IMM România, solicită Parlamentului să modifice articolul 2, punctul 11, din Legea nr. 162/2026 privind ajustarea temporară a accizei la carburanți în funcție de evoluția pieței și să introducă un control real al plafonării adaosului comercial, a declarat, marți, președintele organizației, Beniamin Lucescu, într-o conferință, transmite Agerpres. […]

Politică