Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a recunoscut că incertitudinea și gândurile intruzive au fost cel mai mare obstacol în cele peste 4 luni în care a lipsit de pe terenurile de tenis din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte.
România nu a mai reușit să urce pe podium în finalele disputate sâmbătă, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. „Tricolorele” și „tricolorii” au avut mai multe prezențe în Finalele A, însă niciun echipaj nu a prins primele trei poziții.
Ediția 2026/2027 din UEFA Champions League se apropie de start, iar România îi are în competiție pe Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, Dennis Man, jucătorul lui PSV, și Răzvan Marin, mijlocașul celor de la AEK Atena.
Transferul lui Dennis Man (28 de ani) de la PSV Eindhoven la Atalanta, pentru 20.000.000 de euro, are șanse mici de reușită, după ce un jurnalist italian a spus cum stau, de fapt, lucrurile. Internaționalul român nu este singurul fotbalist de pe lista grupării din Bergamo, care caută întăriri pentru flancul drept al atacului. Dennis […]
Constantin Dănilescu, 77 de ani, a venit la Steaua în același an cu fostul mare internațional Nae Ungureanu, cel care a decedat pe 28 august 2026. Constantin Dănilescu, cel care pe 15 octombrie va împlni 78 de ani, este unul dintre cei mai titrați conducători din fotbalul românesc, obținând performanțe remarcabile atât la Steaua București […]
Daniel Bîrligea a fost transferat de FCSB la Frosinone, în Serie A, pentru 1,5 milioane de euro, cu posibilitatea ca suma să urce la 5 milioane dacă italienii evită retrogradarea. Giovanni Becali consideră mutarea echilibrată, susținând că atacantul și-a îndeplinit rolul și că FCSB și-a recuperat investiția, relatează Fanatik — Fotbal.
România nu a urcat pe podium în finalele de sâmbătă ale Mondialelor de canotaj de la Amsterdam, relatează Digi Sport. Echipajul feminin de patru rame a încheiat pe locul patru, iar cele de patru rame masculin și patru vâsle feminin pe cinci. România a terminat pe șase în finala B la patru vâsle masculin și rămâne cu aurul câștigat vineri la dublu rame feminin.
Corvinul Hunedoara și Dinamo se întâlnesc astăzi, de la 21:00, pe Arena „Francisc Neuman” din Arad, stadionul hunedorean fiind modernizat. După șase etape, Dinamo este lideră cu 13 puncte, iar Corvinul are 9. Oaspeții nu-l pot folosi pe Musi, suspendat. Casele de pariuri o favorizează pe Dinamo, iar Sport.ro indică varianta X2.
Meciul Csikszereda – CFR Cluj are loc în etapa 7 din Superliga, sezonul 2026-2027, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro. De asemenea, duelul de pe Stadionul Municipal Miercurea Ciuc poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1. Csikszereda – CFR Cluj Live Text Online în etapa […]
Universitatea Craiova a declanșat o ofensivă totală pe piața transferurilor, pentru participarea cu succes în faza principală din Conference League, demarând negocierile oficiale pentru aducerea stoperului brazilian Italo (24 de ani) de la gruparea rusă Ural Ekaterinburg. Conducerea din Bănie a intrat deja în linie dreaptă în discuțiile cu fotbalistul care evoluează în eșalonul secund […]