După ce a cucerit titlul și Cupa Italiei în primul sezon pe banca lui Inter, Cristi Chivu a susținut prima conferință de presă înaintea startului noii ediții de Serie A.
Vestea decesului lui Adrian Rus „Sinner”, pilotul care a fost implicat într-un grav accident la Brno, în timpul unei curse moto de la clasa Superbike, a ajuns și în publicația spaniolă AS. Jurnaliștii iberici au preluat subiectul, după ce Federația Internațională de Motociclism (FIM) a confirmat tragedia printr-un comunicat oficial. Nu doar Rus și-a pierdut […]
Noul regulament tehnic al Formulei 1 pentru 2027 începe să prindă contur, iar una dintre cele mai importante modificări îi vizează direct pe constructori.
Sorana Cîrstea, 36 de ani, a urcat pe locul 17 WTA, cu 2.535 puncte. E cea mai bună clasare a sportivei care și-a anunțat retragerea la finalul acestui sezon. Sorana a ajuns în turul trei la Wimbledon, iar rezultatul a dus-o pe 17, o urcare de un loc, în ierarhia mondială. Acum, a acuzat probleme […]
Universitatea Craiova a câștigat duelul cu U Cluj din Supercupa României, 1-1 și 5-3 după loviturile de departajare. Baiaram și Nsimba și-au reconfirmat valoarea, Tavares și Elisor au convins, dar mai au de demonstrat.
Manchester United este foarte aproape să bifeze două transferuri importante în această perioadă de mercato. Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, ”diavolii roșii” vor anunța în curând sosirea mijlocașilor Youri Tielemans (29 de ani) și Andrey Santos (22 de ani), într-o afacere totală estimată la 85 de milioane de lire sterline, bonusurile fiind incluse.