Sari la conținut
NewsRomania
Caută
Actualitate

Nicușor Dan evită să spună cine este responsabil pentru eșecul privind adoptarea legii salarizării unitare: În momentul în care ne-am implicat și noi în dezbatere ca mediatori, din punct de vedere tehnic, lucrurile erau foarte, foarte puțin dezvoltate

Sursa: News.ro

Foto: News.ro

Președintele Nicușor Dan evită să indice un responsabil pentru eșecul privind adoptarea legii salarizării, el spunând că, atunci când Administrația Prezidențială s-a implicat ca mediator în vederea adoptăroii proiectului, ”din punct de vedere tehnic, lucrurile erau foarte, foarte puțin dezvoltate”. Șeful statului atrage atenția că neadoptarea unei legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice care să dea predictibilitate bugetară poate afecta ratigul acordat de agențiile de profil României.

Citește articolul integral pe News.ro (link extern către News.ro — se deschide în filă nouă)

Fragmentul de mai sus este un rezumat. Articolul integral aparține News.ro.

Distribuie:WhatsAppFacebook

Urmărește-ne:Facebook

Mai multe știri

Sursa: Digi24

Sursa: Replica Online (Constanța)

Sursa: Replica Online (Constanța)