Iranul a lansat un nou val de atacuri asupra unor baze americane din Orientul Mijlociu, după ce loviturile efectuate de Statele Unite în sudul Iranului au făcut victime inclusiv la o nuntă. Cel puțin patru persoane, printre care un copil, au murit, iar peste 50 au fost rănite, potrivit News.ro. Schije au lovit casa în […]
Procurorii anticorupție din Ucraina cer confiscarea cauțiunii de 150 de milioane de hrivne, echivalentul a peste 3,3 milioane de dolari, plătite pentru fostul ministru al Energiei și Justiției Herman Halușcenko. Dacă instanța admite cererea, acesta ar putea reveni în arest preventiv.
Consilierul de la Kremlin, Iuri Ușakov, a declarat, marți, că președintele rus Vladimir Putin, președintele SUA Donald Trump și președintele chinez Xi Jinping ar putea organiza o întâlnire trilaterală în cadrul următorului summit al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).
Deficitul bugetar la 7 luni coboară la 2,34% din PIB – cu 28,36 miliarde de lei mai puțin decât anul trecut, însă dobânzile au depășit deja 40 de miliarde de lei în 7 luni. Deși este o veste bună, ea nu este suficientă, căci vine în contextul unui cerc vicios al datoriilor uriașe, avertizează analistul […]
Termenul-limită pentru implementarea Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență a expirat la 31 august 2026, dar statele mai pot depune până la 30 septembrie ultimele cereri de plată, iar CE va continua evaluarea și autorizarea plăților până la sfârșitul anului
Alin Mituț, fostul șef de cabinet din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, o felicită pe Oana Țoiu, pentru decizia ca România să se alăture altor 10 state din Uniunea Europeană, care au cerut să renunțe la dreptul de veto în politica externă a organizației. Inițiativa de a trece de la unanimitate la majoritate calificată diminuează, însă, […]
Consilierul de la Kremlin, Iuri Ușakov, a declarat, marți, că președintele rus Vladimir Putin, președintele SUA Donald Trump și președintele chinez Xi Jinping ar putea organiza o întâlnire trilaterală în cadrul următorului summit al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), care va avea loc în noiembrie.
Costurile de împrumut ale Japoniei au urcat marți la cel mai ridicat nivel din ultimele trei decenii, în timp ce yenul a trecut din nou de pragul de 160 de yeni pentru un dolar, amplificând așteptările privind o intervenție pe piața valutară și o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Japoniei, potrivit CNBC.
Nathaniel Cavazos, un tânăr de 25 de ani, a fost împușcat mortal de vărul său de 22 de ani, Ervin Gutierrez, în Albuquerque, statul american New Mexico, după o ceartă violentă despre cât de picante erau enchiladas, relatează Daily Star. Atenție, informații care vă pot afecta emoțional! Un scandal bizar între doi veri s-a transformat […]