Camera Deputaților a aprobat, în sesiune extraordinară, creșterea de la 40% la 60% a avansului acordat furnizorilor pentru decontările aferente energiei și gazelor plafonate, până la verificarea documentelor de achiziție. Potrivit Financial Intelligence, proiectul prevede și penalități pentru sumele datorate bugetului, precum și reguli noi pentru recuperarea plăților necuvenite.
Rata șomajului în rândul românilor cu vârste între 15 și 24 de ani a fost de 28,8% în martie 2026, echivalentul a aproximativ 142.000 de persoane, relatează Ziarul Financiar (ZF.ro). În 2025, circa 73% dintre absolvenții recenți erau angajați, sub media Uniunii Europene, de 83%.
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a anunțat, miercuri, că, potrivit angajamentelor luate prin PNRR, până la 31 august va trebui închis un nou grup la Complexul Energetic Oltenia și a cerut Guvernului să ceară Comisiei Europene păstrarea cel puțin a unui grup la Complexul Energetic Oltenia în rezervă tehnică și reactivarea altuia, pentru injectarea energiei în această perioadă de criză
Scăderea ratei anuale a inflației de 2,26 puncte procentuale într-o singură lună nu este rezultatul unei ameliorări a mecanismului inflaționist intern, ci al ieșirii din baza de calcul a șocului energetic din iulie 2025, subliniază președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Valentin Jakubowicz. Context. În iulie 2026 inflația anuală a scăzut cu 2,2 […]
Președintele Nicușor Dan a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care stipulează că suprafețele ariilor naturale protejate vizate de proiecte de hidrocentrale aprobate și demarate înainte de 29 iunie 2007 vor fi eliminate din respectivele arii naturale protejate, prin modificarea limitelor acestora.
Dacia a deschis oficial comenzile pentru noul model Sandero Hybrid 155 pe piața din România. Pentru prima dată în istoria modelului, Sandero primește o versiune electrificată, devenind totodată cel mai puternic Sandero produs vreodată. Noul grup motopropulsor Hybrid 155 integrează un pachet tehnologic avansat: Motor termic: 1,8 litri pe benzină, 4 cilindri, dezvoltat pentru eficiență […]
Procentul din cererile de decontare depuse de furnizorii de energie la ministerele Energiei și Muncii pentru compensarea fostei plafonări a prețurilor finale la consumatori care se achită în avans, înainte de verificarea cererilor de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), va crește de la 40% la 60%, potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat asocierea dintre Primăria Municipiului București, Primăria Sectorului 2, Consiliul Județean Ilfov și orașul Voluntari pentru realizarea Pasajului Petricani, un proiect major de infrastructură destinat să fluidizeze traficul din nordul Capitalei. Anunțul a fost făcut de Primăria Capitalei. Zeci de mii de mașini sunt prinse zilnic în blocajele […]
Econergy Renewable Energy Ltd a anunțat astăzi că proiectul său fotovoltaic Iancu Jianu din România, cu o capacitate instalată de 59 MW, a fost conectat la rețeaua electrică și a început furnizarea treptată de energie, conform unui comunicat de presă.