Deputatul PSD Bogdan Ivan le-a solicitat, miercuri, premierului Ilie Bolojan și ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, să ceară activarea mecanismului de securitate energetică europeană prin care România poate să beneficieze de anumite cantități de energie.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă miercuri imagini cu lotul 1 din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, unde constructorul român UMB a realizat 62% din lucrări. La finele lunii aprilie, stadiul execuției pe acest șantier era de 49%.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume în condițiile în care deține active de 2.300 miliarde de dolari, a raportat miercuri un profit record, de 1.750 miliarde de coroane norvegiene (184,30 miliarde de dolari), în primul semestru din 2026, pe fondul avansului acțiunilor companiilor tehnologice, transmite Reuters
Inflația anuală din Statele Unite a coborât în iulie la 3,4%, de la 3,5% în luna anterioară, în timp ce prețurile de consum au crescut lunar cu 0,1%. Energia s-a scumpit cu 14,7% într-un an, iar alimentele cu 3%. Nivelul rămâne peste obiectivul de 2% al Fed, potrivit Ziarul Financiar (ZF.ro).
Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, a criticat miercuri, în direct la Digi24, politica de reducere accelerată a capacităților pe cărbune. Oficialul susține că România riscă să se confrunte cu probleme tot mai mari în asigurarea energiei și a subliniat că menținerea unor grupuri pe cărbune în funcțiune este necesară pentru siguranța Sistemului Energetic Național până la dezvoltarea unor noi capacități de producție. „Până nu vom face reactoarele 3…
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri, în sesiune extraordinară, proiectul de lege pentru modificarea schemelor de compensare și plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, prin mărirea avansului de la 40% la 60% din valoarea cererilor de decontare pentru furnizor.
Bulgaria a fost soluția salvatoare de când România are probleme cu asigurarea consumului de energie electrică din producția proprie, scrie G4Media.ro. Țara vecină produce mult mai mult decât consumă, are capacități de stocare și scoate pe piață la vânzare cantități mari de energie electrică. Schimburile comerciale de energie între cele două țări se fac pe […]
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus documentația necesară pentru revizuirea Acordului de mediu aferent secțiunilor montane ale Autostrăzii Sibiu - Pitești, demers ce permite emisia ultimelor autorizații de construire pentru sectoarele din Valea Oltului, Valea Băiașului și Valea Topologului.
Camera Deputaților a aprobat, în sesiune extraordinară, creșterea de la 40% la 60% a avansului acordat furnizorilor pentru decontările aferente energiei și gazelor plafonate, până la verificarea documentelor de achiziție. Potrivit Financial Intelligence, proiectul prevede și penalități pentru sumele datorate bugetului, precum și reguli noi pentru recuperarea plăților necuvenite.